Mă-nclin pentru TUDOR GHEORGHE !

Justificat și în același timp lipsit de mania patologică de a conferi verdicte, cu  maniera interpretativă a unui caracter șlefuit de minuni, dezamăgiri, de risc, duplicitate, experiențe și noiane de povești, înfătișez în umbra lumini-mi nedefinite, tot felul de frici, care de care mai ascunse, de absurde, oneste ori egoiste.

Și mi-aș dori uneori să pot cuprinde toată masca putredă a lumii în universul percepției mele, sugrumându-i elanul pentru a-i oferi, pentru prima oară, dreptul la cunoaștere, la sclipire, la expunere, la amor.

Aș încerca, c-un liberalism extrem, să lupt pentru coacerea minunii acesteia pe care o vedem, o avem, o jucăm și-o dejucăm, o furăm si abia când ne dăm cu adevărat seama ce aromă are, ni se ia, cu tot cu noi !

Pe scurt, fără prea multe manifestări, ori proteste imaginare, așișderea spartanilor, îmi impun gravitatea, în ideea de a da altă culoare înfrângerilor. Dând speranță, îmi imaginez că onest ar fi să o primesc, cu aceeași dozare, înapoi, și poate cu mai multă pricepere, să am parte de lumina cuvintelor. Trec uneori pe lângă mine, mă uit câte erori reușesc sa produc și continui să mă îndrept înainte, doar înainte, mult prea departe de un fantasmagoric Paradis.

Mă-nclin …

Nu, că dacă ne-am strădui, am reuși să extragem esențe din noi, să simulam schimbări, să ne executăm treptat setea de infantilitate și să găsim, printre zâmbete, printre simple mirări, chiar și printre acele lipsite de noimă și atracție fapte, motive pentru a da o altă înfățișare înconjurătoarei mări de prințipuri, de umile tăceri, de înalt și josnicie.

De ce? La ce bun? Ei pentru acel idiot “ se poate “. Și mă-nclin celor ce pot,ce au tăria de a-și exprima, stimula, manevra convingerile într-un sens pozitiv. Celor ce înalță ode tărâmului de nicăieri al artei.

De profesie artist. De formație virtuos și abil păpușar al cuvântului, al versului, pe care l-a atras fără prea multă muncă de convigere de partea sa, având o forță interioară ce nimicește atenția, cucerind-o iremediabil de partea sa.

Unui senior al scenei, rafinat, ce debordează simțire, elevat, nu poți face altceva decât să te înclini. Chiar și atunci când nu ești un împătimit al genului pe care îl promovează, care, deși inaccesibil unora, este înălțător prin mesajul transmis. Celui ce a definit conceptul de “ muzică și poezie “ în alăturare, într-o poveste armonioasă, mă-nclin. Incontestabilului Tudor Gheorghe.

Nu am avut niciodată scopul de a construi, într-o avalanșă de adjective, cântări și preamăriri unor figuri. Am relevat realitatea, îmbrăcată de asprimea dulcelui cuvânt, cu accesorii de implicare, cu vorba și gândul maturului cuprins în jungla evoluției.

Tocmai de aceea, cu simplitate și cu oarecare vină asumată, mă declar cucerit de puterea cu care Tudor Gheorghe captează atenția unui public pretențios. Sau cel puțin doldora de așteptări. Are un fel aparte de a se impune cu actul artistic încât, înmărmurind și salcâmii, rămâi frapat de felul în care sala, publicul, oamenii rezonează cu mesajul său. Neapărat al său, căci iși construiște spectacolele singur, conferindu-le nunța dorită, ce de fiecare data e alta.

Mă-nclin pentru felul în care a educat, pe latura sa, persoane pentru care un spectacol cu Tudor Gheorghe a devenit acum un prilej de relaxare, de sărbatoare. Și-această sărbătoare aduce, în România oamenilor fulg, a lenjeriei expuse, și-a părerologilor miserupiști, mii de oameni periodic în sălile umile ce se cuprind de un adevărat show al ideilor așezate în muzică.

De calitate, căci Tudor Gheorghe, împreună cu dirijorul Marius Hristescu, provoacă sunetul, întorc pe toate părțile, reușind să plămădească orchestrații de-a dreptul demne de noțiunea relativă definită ca fiind muzică.

Cameleonic, schimbător și imprevizibil, Tudor Gheorghe face, promovează arta, modelând gusturi, prezentând alternative, arătând că se poate și fără, și fără ori fără, doar cu muzică și poezie. Artist polivalent, putând fi în același timp, cu aceeași debordantă și uimitoare lejeritate, actor, solist, compozitor, e un exponent, o marcă înregistrată.

Mă-nclin stilului unic Tudor Gheorghe, pe care nimeni nu l-a atins și care, spre disperarea unora, îi conferă dreptul de a fi superior. Indubitabil, e un produs de export, de arătat și altora, de conservat, de promovat, de respectat, de cunoscut.

Cunoașteti arta lui Tudor Gheorghe și-apoi mai vorbim, deși, vorba cântecului, prea multă arta te va ucide blând de fiecare data. Mă-nclin sinuciderii ignoranței, sublimei înălțări a lumii din munca sa. Maestre, să le trăiești ! / Narcis Avădănei

 

Pentru Adrian Păunescu !

Nu mi-as dori vreodata sa am ori sa fiu mai mult decat pot cuprinde. Sa port povara unor false si atat de imature inchipuiri ale existentei mele. A pica in bufa aceasta este mult mai riscant decat a te plasa in zona modestiei duse la extrem. Nici una, nici cealalta nu transmit ceea ce ar avea sens.

A te mari ori a te subestima e tocmai ce multi, virtuosi maestri in arta disimularii, ori a prostiei, aleg sa ia drept principiu de capatai. Voi, acestia, nu ati aflat ca moartea, in drumul ei, nu cere curriculum vitae? Nici macar scrisori de intentie. Intra direct, pe usa principala, si oricat ati incerca sa iesiti pe din dos, va ramane dara in spate.

Petele ce nu mai pot fi sterse ori improspatate. Dupa validari, dupa procese si sentinte, in acel final maret, care se prapadeste pe langa noi, in afara de concret si amintire, nimic nu ramane.

Mă-nclin …

Un motiv este de ajuns uneori pentru a te inclina. Toate celelalte, oricat de importante, raman undeva, in tabloul mare, care nu are relevanta in judecata artei. Dar eu vreau ca acum sa ma-nclin omului ce ajunge la desavarsire. Stiu, operei si nu artistului.

Si pentru ca in numele creatiei nu pot exprima decat o singura mirare, suprema si  sublima, aleg extrema cealalta. Ma-nclin unui mentor de generatie, unui om cu patos, cu mandrie inteligenta, cu ratiune si rationamente, cu desavarsiri si umbre inerente, cu un portret atat de plin incat tocmai aceasta scriere devine o povara ! O repetabila povara ! Ma-nclin pentru Adrian Paunescu !

A fost un monument uman, cu tresariri, cu indubitabile puteri de a asocia si de a descrie si cu o capacitate formidabila de a versifica imaginea, de a trasa cuvantul in asa fel incat acesta sa se pozitioneze acolo unde ii sta cel mai bine. In vers. Si ce vers !

Adrian Paunescu nu a scris. A construit lumi, a modificat aceasta lume, pe alocuri chinuita, dandu-i un scop. De stai sa citesti, ramai frapat de trairile sale, de indemn si de umanitate, de felul in care a pus pe sevaletul unei societati, idei si ganduri universale, intr-o pleiada ce in continuare se desfasoara desantat.

Pentru Adrian Paunescu ar trebui sa ridicam steagul. Ori sa intonam imnul. Ori sa-i acordam, in unanimitate, un titlu. De poet. Un poet, un maestru in manuirea vorbelor, si a maselor, ce a educat si format o generatie. Generatia in blugi. As spune ca Cenaclul a fost locul in care Paunescu Adrian si-a manifestat pe deplin calitatile, lasand in urma sa, istorii, povesti, repere, modele, muzica si vers.

Iar curajul sau de a pune in cuvant tot ceea ce nu putea cuprinde clipa este un fapt ce-l plaseaza in zona in care ar trebui sa stea toti cei care au zamislit franturi de neam, au oferit oamenilor alternative si au lasat in urma lor o adevarata epopee.

Cu mila si groaza, imi permit sa ma-nclin celui care a inchinat parintilor o ruga eterna, acestei icoane de geniu pentru care nu a contat nimic mai mult decat a face si a impune o cultura. Una reala, pentru fiecare simtamant, pentru fiecare gand.

A demonstrat ca lumina din umbra se poate naste. Fiecare aparitie a sa cutremura. Ma-nclin pentru felul in care a recitat, pentru emotie si acea stare de cufundare cu poezia, ce se instaura atunci cand rostea minuni.

Despre Adrian Paunescu s-a scris mult. Cu o fraza mai mult a scris si el. Si poate ca asta il descrie mai curat decat as face-o eu vreodata. Singura-mi voire, in acest haos moderat, in acest ritm de contrasens este aceia de a constientiza si de a ne simti onorati ca am fost contemporanii unei legende.

O legenda a literaturii romanesti, a culturii romanesti, a umanitatii. Un om cu bune si rele, un erou, un bolnav frumos de neam, de arta. Lumina sa nu s-a ingropat ! Lumina sa e printr-o carte, e printr-un suflet, e intr-o Romanie ! / Narcis Constantin Avadanei

 

 

Mă-nclin pentru HOLOGRAF !

Dintre multitudinea de lupte implacabile, am ales-o intr-adevar pe cea mai grea. Ar fi oarecum injust sa-mi caut acum scuze. Ar putea totusi sa ma acuze de subiectivism si aservire, cei ce simt ca a avea curaj e doar o actiune de nuanta.

Curajul meu, acela de a trasa o linie a fondului, despartita de forma, e fara doar si poate, un act de bravura. Unul care ma scoate la limanul luptei, ca invingator, dintr-o disputa fara noima, dusa intre cei ce nu au si nu simt, dar lovesc, si cei ce nu lovesc, indiferent de au ori de simt.

Nu imi imaginez cum as putea vreodata rasplati un zambet, dar stiu ca de cele mai multe ori, acesta se multumeste cu tresarirea. Nu vreau sa stiu ce rasplata mi-ar cere, fara sa aiba neaparat nevoie de ea, curajul meu. Stiu doar, ca far’ de el, in lumea milei si-a uimirii, nu mi-as mentine flacara.

Nu sunt neaparat cel mai in masura sa fac asta, dar ma intreb uneori, unde ne sunt modelele? Unde s-au evaporat flacarile ce vor sa arda pentru a darui?

Raspunsul e poate mult mai banal decat ne-am astepta cu totii. Sunt tot acolo toate. Intr-un raft de pe care vin si pleaca trairi si mariri, umane si pustii, marete si decente.

Ma-nclin …

Ma-nclin decentei si calitatii, expresiei pline de savoare a muzicii, fabricii de hituri romanesti. Holograf. Un brand real pentru ceea ce inseamna balada pop rock in Romania, pentru ceea ce infaptuieste si acum muzica de calitate, produsa pentru a inspira, pentru a naste la randu-i senzatii. Nu zgomot.

Au cladit in timp, o longevitate profesionala, avand alaturi aprecierea audientei si reusind un lucru esential in aceasta profesie. Acela de a respecta publicul si de ai oferi ceea ce asteapta. Si tot ei sunt exemplul pentru care stilul al trebui sa se incline. Au inventat, nu s-au reinventat.

De voce, de interpretare, de imagine nu se discuta. Sunt deja clasate. In schimb mesajul, esenta muzicii, e cel ce i-a transformat intr-o adevarata trupa. Un produs in sine, in care toate conlucreaza pentru a fabrica emotii.

Poate ca dincolo de succes, de topuri, de remuneratii, dupa Holograf ramane muzica, si alaturi de o alta mana de artisti ai vremii, ce elimina intinarea din creatie, dau motive si dau istoriei o noua coloana sonora.

Si cum Holograf e muzica, iar aceasta e parte din mine, n-as putea sa nu ma-nclin muzicii, in forma ei cea mai deplina. Muzica de calitate. Au pastrat-o si au facut ceva admirabil cu ea. Au impus-o catre noi si noi orizonturi, reusind sa faca ceva ce poate alti artisti nu au izbutit. Sa traseze directii.

Iubim Holograf pentru ca ne canta despre iubire. Pentru ca stiu cum se canta despre iubire. Pentru carisma si cuvant, pentru emotie si pentru fiecare „ dimineata” in care  „ ochii tai” s-au umplut de bucurie la auzul unei „ primaveri ce incepe cu ei ” . Pentru ca „ oricat de departe” ar fi, „ e asa frumoasa” acea „ zi ce vine ” in care ei „ nu vor lua dragostea ”, „ de dincolo de nori”, „ desi nu mai e timp ”, dar „ fara ea”, „ undeva departe ”,  fara „ dragostea lor ” nu am mai avea doar o „ viata ce nu ne ajunge pentru a iubi ”.

Cu Holograf poti trai si tot lor le poti atribui experientele marcante din viata. Da ! Au avut si au o misiune grea. Aceea de fraza lumea prin cantec. Si pentru ca Holograf este un tonomat al pieselor de dragoste, ma-nclin si pentru dragoste. Din dragoste de Holograf ! / Narcis Constantin Avadanei

 

Anatomia unei note

E atât de puternic și totuși atât de infim. Intens și dureros, printre umbrele autoclaustrării, sunetul tresare. Și gândul la fel. Puterea acestuia umple golurile rătăcite și completează, deseori, mlădițele prinse în cununa trăirilor noastre.

Dansând cu simfonia inocentă a notelor, mi-am dat seama că forma cea mai înaltă de extaz este acea stare în care miile de fragmente sonore, se adună, se împletesc cu iubirea și cu eul profund, și creează o paradisiacă uvertură răsfirată pe portativul indecis și măcinat de raze surde  al existenței.

Diafan și enigmatic, sunetul traversează o lume de culori și vise, pătrunzând maiestuos în universul blând și misterios al sufletului încărcat de incertitudini mioape.

Muzica și întreaga lume pe care aceasta o făurește cu topirea sa descătușează inimi, atrage lacrimi cu o fascinantă și totuși atât de criptată autoritate și, nu în ultimul rând, reușește să alunge angoasele și să vindece răni fardate, cu note, cu sunete, ambalându-le în cântece de visare.

În mod matematic am putea spune că muzica e parte a vieții. Cu muzică ne-am născut, prin ea și doar cu ea ne manifestăm, depindem de ea în momentele cruciale , și ne despărțim pe aceleași acorduri interioare.

Notele ce se topesc în noi ne fac să ne întrebăm dacă într-adevăr lumea exterioară prezintă aceleași componente cu cea interioară, cea de dincolo de ritmul nuanțat și de cuvintele incolore ce completează tiparul.

Înclin să cred că niciodată reprezentarea pe care lumea o poate avea în ochii mei nu este identică cu acea imagine plină, desăvârșită de un fundal sonor, de maiestuozitatea unui cântec iremediabil compromis de sentimente intense și pasionale.

O da ! Muzica sparge inimi, concepții si idealuri. Unește deopotrivă emisferele feminității cu umbrele masculinității în înalte acorduri și armonii ce străbat doar cu o simplă bătaie de diapazon, ani întregi de melancolie, de uitare si amintire, decadență și adevăr cântat.

Muzica poate spune orice si oricum, oricui si oricând, contrastant, fără menajamente și fără false pudori, putând să schimbe nu doar individul ca entitate, ci și scala valorică și emoțională a acestuia. Sunetele accentuează durerea si o fac să fie atât de pregnantă încât poate la rândul său să murmure cu lacrimi o nouă arie.

Partiturile și liniile melodice nu completează povești. Le scriu și le cântă în somnuri adânci, într-un balans amețitor între vis și veghe, conturând un remediu pentru suflet și reflectând suflete denigrate de remedii aritmice.

Sărutam cântecele cu iubirea noastră, amețim și adormim îmbătându-ne cu hipnoza pe care o linie fluidă de sunete o creează in noi, și îndulcim momentele visurilor noastre reale sau imaginare cu o coajă dulce-misterioasă de romanță cu ecou.

Ecoul… doar el rămâne după noi. Un cântec dăinuiește pentru eternitate, dar ecoul său din minți si inimi e singular, palid dar incomprehensibil, și imposibil de descris în cuvinte. Poate, eventual, să fie cântat, într-o altă partitură, pe un alt portativ care să se perpetueze pe axa muzicii divine si infinite.

Imensitatea ecoului, puterea notei, durerea și amețirea versului fac din muzica o vastă mare lirică, în care ne scăldăm mereu, pentru a ne curăța, pentru a crea, pentru a iubi ori pentru a simți bucuria fără de margini a visului cântat.

Substanțială și seducătoare, muzica unește, bucură, provoacă o blândă sau o halucinantă suferință, înalță lacrimi, adaugă și alungă iubiri, formează pasiune și o înmiresmează cu stinse dar parfumate gânduri și simțăminte fierbinți.

Din note și din bătăi, cântecele ne provoacă ceva ce nu putem analiza. Nici nu vrem să o facem. Un om fără muzică e precum o stea ce tinde către carul mare, vrând parcă să găsească calea. Calea nu o găsește și rămâne mereu pe străzi lăturalnice.

Un vers e desăvârșit de muzica. Cum ar arăta Shakespeare dacă nu ar fi cântat? Cât de lăuntrici ar fi Minulescu, Eminescu, Vieru, Bacovia, Barbu sau Păunescu dacă sentimentele, frământările și iubirile lor nu ar fi prins viața pe note emoționante și năvalnice.

Pe strune de vânt muzica ne răscolește anatomia, iar noi ii descoperim misterul, dăruind in semn de înălțare noi și noi valențe formelor ei. Eu trăiesc prin muzică și îmi cânt, pasiv orice experiența intens progresistă, pe ritmuri desuete pentru unii, dar mirifice pentru mine. O muzică interioară. Un cântec infinit cu forme diverse si pasiuni îngândurate.

Oare pentru voi muzica nu este una dintre minuni?  …  ( Va urma ) / Narcis Avădănei

 

O inima ce bate pentru muzica- Loredana Groza

Una dintre cele mai fascinante povesti cu si despre succes.Pe scena, in familie, in viata.

Succesul unei dive

Deseori ma intreb ce este oare succesul? Cum se ajunge la aceasta stare si mai ales cum reusesti sa combati efemeritatea lui? Aceasta intrebare sta pe buzele multora iar raspunsul intarzie de cele mai multe ori sa apara.Prin a avea succes se intelege probabil munca, norocul si abilitatea de a sti sa pastrezi momentul, sa mentii starea si statutul pe care ti le ofera o reusita temporara.

Pentru cei mai multi dintre noi succesul se traduce simplu prin notorietate.Pentru Loredana Groza el reprezinta un fapt in urma caruia a cules o stare, mai apoi un obicei iar in final un destin armonios si glorios.

„Diva inamorata” a reusit sa isi exploateze performant succesul initial, sa-l fructifice si sa il faca sa lucreze constant in favoarea ei.Povestea Loredanei ne arata o noua definitie a reusitei, o noua dimensiune a notiunii si asta pentru ca a urmat cea mai importanta conditie pentru atingerea ei: perseverenta.

Loredana Groza este una dintre acele persoane care stiu foarte bine ce vor si stiu ce sa faca pentru a obtine acele lucruri.Dar daca astazi se spune despre ea ca este o artista de succes, este pentru ca stie in primul rand sa riste si sa se reinventeze.

Pentru ea succesul este doar o stare de spirit, pe care e necesar sa o mentii vie in permanenta pentru a fi impacat cu sine si pentru a darui celor care cred in tine si care te apreciaza ceea ce asteapta.

Intr-o societate in care accentul se pune exclusiv pe aspect si pe valorile de suprafata, Lory este artistul pentru care actul creatiei atinge cote maxime.Nebunia si devotamentul cu care isi face meseria, profesionalismul si cel mai important, talentul dus in zone de genialitate, fac din ea un artist desavarsit si un icon pentru intreaga industrie muzicala din Romania.

Ar trebui sa fie principalul produs exportat de tara noastra in afara, in loc de Inna sau Alexandra Stan si asta pentru ca magnetizeaza publicul inca de la prima aparitie, canta fascinant live iar show-urile ei reprezinta experiente magnifice, pline de culoare, visare, sentimente contrastante si emotie.Si asta pentru ca a devenit vedeta in perioada in care era destul de dificil sa ajungi la acest statut.

Vocea ei suna divin pe acorduri difuze de chitara,iar puterea din ea si gramul de exhibitionism transforma intreg actul artistic intr-o lume noua, completa si complexa.Fie ca e pop, rock, jazz, folclor, etno sau dance, adaptabilitatea Loredanei face ca fiecare dintre aceste curente sa se muleze perfect pe constructia ei si pe cerintele celor ce o asculta, ii cumpara muzica si o apreciaza.

Nu cred ca exista un motiv pentru care sa spui NU Loredana.Doar daca esti surd, sau ignorant.Cu siguranta nu este pe placul tuturor, dar tocmai asta o face unica.Versatilitatea si dorinta de a acoperi cat mai multe zone.Unele dintre ele neexploatate pana la ea.Iar unicitatea apare in momentul in care fiecare abordare atinge pe alocuri perfectiunea.

A fi fan „Fata cu sosete de diamant” nu inseamna neaparat a fi obsedat.Ci pur si simplu a recunoaste atribute esentiale ca valoarea, talentul si dorinta de a persevera.Iar cand toate acestea sunt imbinate cu muzica diversa,de calitate provenita din „Iubiland”, lumea plina de mister, ritm, magie si sunete alerte a Loredanei, nu poti decat sa afirma ca nu exista un motiv concret sa nu iti placa Loredana.Sau sa nu spui wow la fiecare aparitie atent studiata, fapt ce denota respect fata de public si fata de sine, incredere si mai ales seriozitatea si dementa cu care incerci sa creezi ceva ce nu are precedent in lumea ta artistica.

Este intr-o continua cautare, de frumos, de trecut o mare, de inovativ, de un soare si asta o face sa treaca cu gratie peste tot ce ar putea sa ii perturbe linistea interioara.Cautarea devine si sursa de inspiratie pentru fiecare produs realizat de ea.

Reusita se masora in timp

Drumul Loredanei a fost unul armonios, plin de reinventari care nu au facut altceva decat sa o mentina in fruntea topurilor si sa ii scota la iveala firea cameleonica.Drumul sau lin a inceput din Onesti si a crescut frumos, lansandu-se in anul 1984 la spectacolul „Steaua fara nume”, fiind descoperita de Titus Munteanu si Marius Teicu.

Loredana a devenit rapid un star al vremii,care reusea sa stranga in cateva zile stadioane intregi doar cu un singur nume pe afis. Din acel moment,totul a devenit clar si fara cale de intoarcere, pentru ca Loredana este singurul artist roman care poate fi ascultat atat pe discurile de vinil cat si in cluburi, la magnetofon sau la platane, pe i-pod sau la radio.

Si astazi e la fel,nimic nu s-a schimbat,caci este plasmuitoarea esteticului muzical romanesc actual,enigmatica si in acelasi timp exuberanta, magnetizanta.Si e cu atat mai geniala cu cat timpul isi pune pregnant amprenta asupra lumii si vietii, iar ea devine tot mai actuala, dezvoltand noi trenduri.Si-a dezvoltat cariera pe mai multe planuri, de la muzica la televiziune, pana la film sau publicitate.

A colaborat cu artisti internationali si a patruns in spatiul american unde si-a produs ultimele albume si unde este extrem de apreciata.

Pentru ea, reusita nu tine doar de notorietate si noroc.E nevoie de multa munca, a caror roade se vad in permanenta, si care o transforma intr-un model pe scena arlechinilor.Trece cu usurinta de la un stil muzical la altul, iar capacitatile sale vocale de necontestat au stat la baza mai multor coloane sonore pentru filme internationale precum „Modigliani”, „Fire and Ice”, „Happy Feet 2” sau „Are you ready for love”.

Este facuta pentru scena iar viziunea sa despre cum trebuie sa fie un artist reprezinta dovada clara ca doar prin munca poti mentine un succes dobandit la o varsta frageda.Este detinatoarea mai multor premii importante in materie de muzica si totodata singurul artist care a contribuit la dezvoltarea si implementare in Romania a genului etno-pop rock.A scos 19 albume solo de studio si a realizat peste 20 de videoclipuri.A colaborat pe rând cu Directia 5, BUG Mafia, Stefan Banica Jr, Marius Teicu, Adrian Enescu, Suie Paparude sau Dan Bittman

„Lumea Loredana” a caror porti ne sunt deschise in permanenta , ne introduce intr-o alta atmosfera care este ,de fapt,un recurs la valorile pure romanesti,nealterate, la muzica adevarata surprinsa in toate formele si ipostazele ei.”La Diva Inamorata” se disculpa previzibl,de la cantonarea in anumite genuri,de la kitschul unor pretinse trenduri muzicale in mare voga in Romania,reusind,astfel sa surprinda si sa creeze o emotie si surpriza asteptata de multi cu fiecare aparitie.

Fie ca e „Vocea Romaniei”, sau Teatrul de Opereta, sau platourile din Buftea sau o scena internationala,universul muzical  in care Loredana ne indeamna sa intram deschide cupola involburata a istoriei muzicii  readusa in actualitate prin sound-uri pure, noi, cu inflexiuni de jazz, opera si muzica balcanica.

Poate fi considerata o istorie muzicala completa, care decodifica cerintele si preferintele unui public cat mai larg,universal,pentru care  muzica nu are criteriu de identificare.Muzica e limba in care Loredana se exprima cel mai adecvant.

Este un „Suflet drag”, cu o familie care reprezinta totul pentru ea, cu o cariera desavarsita, care isi parcurge drumul catre succes prin putere si vointa, prin nebunia si profesionalismul cu care trateaza orice proiect, si cu un ideal ascuns in buzunar, iar „cu sapca pe o parte, se grabeste sa ajunga si mai departe.”

Cat mai departe, in timp, in noapte, caci e singura, nu isi doreste sa fie sa o sfanta si are „sufletul de vanzare” pentru toti cei ce ii vor spune „Buna seara iubito” la fiecare concert.Pana la final.       Narcis Avadanei

 

Anul 2011 ~ anul ADELE

Lucrurile s-au asezat de mult in lumea muzicala mondiala si nimic din ceea ce apare nu mai poate impresiona la modul absolut, nimic nu poate revolutiona un stil sau detrona niste recorduri.Asta ne spuneam cu toti pana in momentul in care Adele lansa, in luna februarie, al doilea album din cariera, si anume 21.

Artista a fost desemnata de catre revista The Sun ca fiind artistul anului 2011 din lume.Indubitabil, mai ales ca ambele hit single-uri lansate au fost pe primele locuri in topurile de sfarsit de an.”Rolling in the deep” si „Someone like you” au ocupat primele pozitii in UK Charts iar cea din urma a fost number one in Bilboard Top 100.Totodata a castigat tot ce se putea castiga in materie de muzica pentru 2011:premii MTV, Brit Awards si nu in ultimul rand sase Grammy-uri care prefigureaza o noua legenda. Ea a fost primul beneficiar al premiului „Critics’ Choice” din cadrul BRIT Awards și a fost numită „Talentul anului 2008” în urma sondajului efectuat de BBC, Sound of 2008. La Premiile Grammy din 2009, Adele a câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”.

Multe voci au spus ca artista ar fi mai degraba un produs minutios elaborat pentru a avea succes si pentru a concura cu Lady Gaga, care de asemenea este produsul unei intregi echipe.Dar in comparatie cu Gaga, Adele este opusul.Simplitatea si emotia transmisa fac din ea un artist veritabil, care transmite cu fiecare nota un sentiment si care ajunge in sufletele celor ce o asculta si o apreciaza.Capodopera componistica realizata de Adele si echipa ei este mult mai mult decat o compilatie de cantece despre puterea de a iubi si despre remuscarile unei foste relatii.Este produsul finit care prin putere si fragilitate totodata, fara ingrosari excesive, te face sa exclami „wow” inca de la prima ascultare si sa iti doresti sa apesi „replay” la infinit.

Albumul „21” a fost lansat pe data de 25 ianuarie 2011, si cuprinde douasprezece piese realizate de Adele Adkins ( 23 de ani) impreuna cu solistul trupei One Republic, Ryan Tedder si produse si masterizate de catre colaboratorii celor de la Red Hot Chilli Peppers, Rick Rubin si Paul Epworth.Dupa trei saptamani de la lansarea oficiala in toata lumea, 21 ajungea number one in toate topurile atat ca download cat si ca vanzari, reusind sa isi adjudece peste 8 discuri de aur in Europa si Statele Unite, cat si doua de platina in Marea Britanie.La sfarsitul anului Adele avea la activ 12 discuri de aur si 5 de platina in Europa,USA, Australia si Asia.

Tot in Marea Britanie stationeaza peste 6 luni pe prima pozitie a tuturor topurilor, fapt ce ii aduce mai multe recorduri: devine prima artista care o intrece pe Madonna la stationarea in topuri din 1990, atat cu un single cat si cu un album, egaleaza si chiar depaseste fenomenul din 1964 a trupei Beatles, avand doua hit single-uri prezente in topuri unul pe prima pozitie „Rolling in the deep” si celalalt pe a doua „Someone like you” , hituri ce fac parte de pe 21, care urmeaza albumului de debut din 2008 denumit „19”, iar ambele discuri sunt prezente in topurile din Marea Britanie pe pozitiile fruntase, chiar daca cel din urma a fost scos pe piata acum 3 ani, in 2008, si care a dat hituri precum „Chasing Pavements” sau „Could Shoulder”.

Melanjul de sentimente cuprinse pe „21” te fac sa te gandesti la puterea umana si la experientele pe care daca nu le-ai trait ar fi minunat sa le traiesti de acum inainte.Albumul este un amestec avangardist intre un pop si un soul foarte ritmat, cu instrumente naturale, fara prea multe mixaje oferite de calculator si pe alocuri cu inflexiuni din gospelul americanilor, jazz, folk rock sau muzica traditionala irlandeza.Este o creatie in adevaratul sens al cuvantului pe care nu ai cum sa o compari cu altceva, sa o asemeni sau sa o identifici.Adele este una dintre artistele care nu se raporteaza la cea fost inainte sau la ce va fi dupa ea, la tendinte si curente, ea canta pur si simplu, si de aceea devine o sursa de inspiratie pentru copiile ieftine ce au aparut sau vor aparea dupa ea.

Critici de specialitate au fost extrem de entuziasmati in ceea ce priveste materialul si l-au declarat prin excelenta cel mai bun din ultimii 2-3 ani, de la Amy Winehouse incoace. Albumul „21” te poarta prin toate trairile solistei dar in acelasi timp te face pe tine sa intri in inima ta si sa cauti adevaratele raspunsuri la intrebari.Realizat extrem de armonios, cu un tempo cald si inregistrari live, albumul isi merita pe deplin tot succesul care nu se va pierde peste doua trei luni ci va dura inca doi trei ani.

Primul single lansat de pe „21” a fost „Rolling in the deep”, care beneficiaza de un videoclip in care sute de pahare pline vibreaza la vocea artistei care ramane in aparenta insensibila la toata revolutia de trairi din jurul ei.Este o piesa puternica, atat ca instrumental cat si ca negativ, cu multe elemente de pop, desi este o piesa soul-rock, dar vocile din background si pasiunea pe care Adele o pune in piesa si in muzica face din ea o capodopera.Cantecul este compus chiar de Adele in colaborare cu Paul Epworth si s-a aflat pe prima pozitie in toate topurile europene timp de mai bine de 7 luni reusind sa le surclaseze pe Lady Gaga si Rihanna.”Rolling in the deep” te duce, printr-un ritm fin de bosa nova in starea de meditatie iar apoi te fac sa lupti, sa ierti, sa urasti, sa traiesti si sa te resemnezi.

A doua piesa este lansata este „Someone like you” pe care a interpretat-o pentru prima data la Brit Awards si la finalul careia a inceput sa planga de emotie. Videoclipul piesei este filmat in Paris acolo unde vantul si aerul romantic definesc pe deplin versurile si linia melodica.Adele isi canta propria poveste si prin puterea interpretativa si componistica reuseste sa transmita fericire celui ce tradeaza si paraseste, la modul general, chiar daca stie ca fericirea unuia inseamna nefericirea celuilalt.Este cu sigurannta una dintre cele mai exceptionale balade din ultimii 20 de ani, pe care criticii au numit-o capodopera albumului.

Fiecare track aduce ceva nou, si se individualizeaza pe sine, cu versuri si sunete care te trimit in lumea ta proprie, pe care o traiesti cum vrei tu..Combinarea tipurilor de instrumente (pian, chitara, vioara, contrabas, saxofon) din balada „Turning tubles”, puterea din „Set fire to the rain”, coverul „Hiding my hearts”, exceptionala balada si viitorul single „Dont you remember” si durerea transpusa in calitatile vocale din „Take it all”  , fac din „21” unul dintre acele albume pe care le vei asculta si peste multi ani, si care va fi punct de referinta pentru „muzica anilor 2000”.

Adele este artistul momentului si va ramane in paginile de referinta ale istoriei muzicii cu un album pe care oricine trebuie sa il aiba, indiferent de gradul de cunoastere muzicala.Chiar daca nu este pentru toate gusturile si gradele, „21”poate reprezenta soundtrak-ul rasucirilor noastre interioare surprinse si transpuse, paradoxal chiar in muzica.E ca si cum ne-am asculta propria viata cantata de altcineva.Un altcineva care, voluntar a creat o capodopera muzicala, si care a conturat ceea ce toti vom numi in cativa ani, asa cum numim stilul pop, rock sau jazz: STILUL ADELE.Un stil de succes.   Narcis Avadanei

 

Un destin de artist-Anca Parghel

„Nu eu am ales muzica, ci ea m-a ales pe mine…”

 Intr-o lume in care succesul este mai mult o stare decat o realitate, intr-o societate care nu a stiut sa o pretuiasca pe deplin, a existat un om inebranlabil cu sclipire de geniu numit Anca Parghel.Probabil muzica romaneasca nu ar mai fi fost la fel daca nu ar fi aparut ea.A fost una dintre cele mai apreciate interprete de jazz cu un fascinant spirit de improvizatie si cu o caracteristica care o distinge intre ceilalti: naturaletea.Anca Parghel a fost pentru jazz unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat tara noastră. În afară de voce, avea o capacitate de creatie si o vitalitate iesită din comun. Toate aceste calităti au făcut-o o mare cântareată. si  probabil că dacă s-ar fi născut pe alte meleaguri, alta ar fi fost traiectoria sa.

A terminat Conservatorul din Iasi unde si-a dat lucrarea de licenta cu geniul improvizatiei, Charlie Parker.A cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz, unde a primit numeroase premii si unde a fost aplaudata la scena deschisa începînd cu 1984 de la Bucuresti, Brasov, Sibiu, Iasi, Costinesti, Nurnberg, Leipzig, Varsovia, Viena, Leverkusen, Liege, Munchen, Linz, Zagreb, Varna, Bratislava.De-a lungul carierei a cântat alături de muzicieni români cunoscuti, între care Johnny Raducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar si cu celebritati din jazz-ul mondial precum Billy Hart, Archie Shepp, Marc Levine, Ricardo del Fra si multi altii

In anii 90 cand in societatea romaneasca nu putea intra in industria muzicala si nu avea succesul pe care il merita, Anca Parghel s-a retras in Belgia unde a predat, fiind profesor de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles si la Conservatorul Lemmens.A continuat sa fie si  muziciană si vocalistă pe scenele de jazz din Belgia, Germania, Austria si Olanda în formule de trio, cvartet. In Belgia a plecat alaturi de cei doi fii ai sai, pe care i-a crescut singura dupa despartirea de pictorul Virgiliu Parghel.

In anul 2007 a revenit in peisajul muzical romanesc si a intrat in topuri cu un album de succes, Zamorena realizat in colaborare cu Tom Boxer, album ce readus-o in atentia publicului si care a dat doua mari hituri: „Zamorena” si „Brasil”.

In anul 2008 s-a stins din viata, in urma unei lupte dureroase duse cu cancerul, dar ramane in continuare in constiinta colectiva prin muzica lasata si prin proiectele ce sunt duse mai departe de fii sai.Regasim in prezent vocea sa pe doua piese ce se afla in topuri romanesti „Musica” a celor de la Fly Project si „Beleza” a celor de la Sunset 54.

In exclusivitate pentru blogul de portrete „Cu creionul pe un blog”, Ozana Barabancea, o personalitate cu o aura mirifica si cu o componenta de talent incomprehensibila, artist liric si discipol al Ancai Parghel declara cu emotie:”Anca Parghel a fost un geniu al muzicii internationale,o femeie scolita , autodidacta, ambitioasa, credea in harul ei, neobosita, creativa ,mereu inspirata, mereu atenta la ce se canta in jurul ei,foarte buna imitatoare, foarte frumos timbrata vocal, isi folosea cu generozitate toate resursele artistice pe care le stapanea impecabil.Orice elev se simtea foarte capabil in preajma ei.Stia sa scoata tot ce e mai bun din fiecare discipol.Pianista de clasic si de jazz in acelasi timp,impecabila.Cu manutele ei mici putea sa ofere sonoritati grandioase, melodicitatea fiind primordiala, in orice acompaniament sau piesa solistica.
O femeie vesela si incarcata de bucuria muzicii si de libertatea jazz-ului.Era capabila sa cante ORICE, impecabil si IN STIL.Opera ca opera, jazz ul ca jazz.Romania va progresa mult daca isi va pretui valorile culturale in viatza.A fost un privilegiu sa imi fie profesoara si sa cant cu ea pe scena.Ii multumesc mereu, si stiu ca ea ma aude, de acolo de sus!”

” Cred ca nu eu am ales muzica, ci muzica m-a ales pe mine. Eu voiam sa ma fac medic chirurg, dar am inceput sa cant si nu m-am mai oprit. Si cand ceva continua pe viata, noi ii spunem, firesc, cariera. Am o voce care se intinde pe patru octave si stiu ce sa fac cu ele: Performanta! Acesta e un cuvant care mie imi place foarte mult! Cant de cand ma stiu.”.Asta afirma Anca Parghel despre activitatea sa si despre drumul frumos pe care l-a parcurs, fara tuse excesive de melodrama.

A fost predestinata celebritatii si sunetelor pe care le crea din neant.Era un adevarat spectacol pe scena si o simpla partitura de cateva minute era transformata de catre ea intr-o simfonie a simturilor, emotiilor si vibratiilor calde.A vibrat pana in ultima clipa si s-a stins frumos, ducand pana la capat un destin de artist genial pentru care muzica a reprezentat totul.  . Narcis Avadanei